DREPT CIVIL
Boerescu & Ciocodeică & Partenerii
În materia dreptului civil, deținem o bogată experiență fiind implicați în toate tipurile de litigii de natură civilă. Suntem consultanții juridici în România ai cunoscutei companii internaționale Family Tree care activează în mai mult de 30 de țări din toată lumea (specializată în probleme de recuperare a moștenirilor și identificare a moștenitorilor, inclusiv genealogie), precum și ai Fundației Internationale de protectie a animalelor VIER PFOTEN, cu care colaborăm în mod permanent, în baza unor abonamente de servicii juridice, dar avem si o cazuistică bogată în materia recuperării proprietăților naționalizate.
În toate colaborările noastre am implicat avocați de înalt profesionalism și colaborăm cu executori judecătorești, notari și experți judiciari.
- Unul din cazurile de referință în care suntem implicați este Moștenirea Tupermann. În acest caz am identificat moștenitorul și am recuperat o colecție inestimabilă de obiecte de artă cu valoare de patrimoniu apartinând academicianului roman Harry Tupermann, după ce moștenirea fusese declarată vacantă, iar bunurile predate Statului Roman.
- Suntem, totodată, avocații de casă ai familiei poetului Nicolae Labiș și am colaborat cu Fundația Camil Petrescu (drepturi de autor).
- În ultimii 2 ani, suntem avocații unei organizații internaționale de protecție a animalelor, Fundația VIER PFOTEN, asigurând acesteia asistență juridică permanentă într-un domeniu foarte sensibil, cel al eutanasierii câinilor fară stăpân. Din punct de vedere profesional, colaborarea noastră cu Vier Pfoten a însemnat foarte mult, fiind sigura societate de avocatură care a obținut în instanță suspendarea unei Hotarâri de Guvern cu aplicare generală (suspendarea HG 1059/2013).
- Avem o vastă experiență în litigii privind proprietatea, obținerea de despăgubiri, proceduri de expropriere, ca și orice alte modalități de redobândire a dreptului de proprietate precum și valorificarea a dezmembrămintelor acestuia.
- Am caștigat în instanță un număr semnificativ de proprietăți preluate abuziv cu sau fară titlu de către Statul Român în perioada regimului comunist, tranzacționand atât drepturile câștigate dar și mai multe drepturi litigioase în vederea realizarii unui proiect imobiliar de amploare derulat de către compania Avivim-Gonen.
- Unul dintre cele mai complexe litigii finalizate cu succes, a început în anul 2000 și a fost finalizat în ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație stabilind o despăgubire de 4,2 milioane euro pentru un teren de 1,5 hectare situat în orașul Galați.